Ce înseamnă vacanța pentru tine?

 

Știu, știu că nu e cea mai potrivită lună de vacanță, prețurile explodează, aglomerația este în toi prin tot locul turistic, căldura mare (prea mare pentru mulți), dar na, de multe ori ține de alți factori plecatul în vacanță. Și nu, nu doar în acest an cu pandemia la purtător...

Dar să ne înțelegem ce înseamnă vacanță (pentru mine): nu cred că este concediul acela pe care l-ai așteptat de doi ani, dar îl petreci în răcoarea camerei tale trebăluind ceva și se poate să nu fie nici măcar săptămâna aia exotică pe o plajă din mijlocul oceanului, dacă o petreci ca și cum ai fi la birou. Vacanța e, da, cu adevărat o plecare, o călătorie, mai îndepărtată sau mai apropiată de tine, care te scoate din rutina zilnică (indiferent care e aia), o perioadă diferită de deconectare de la “modul obișnuit”, o rupere de ritm. Sigur că putem include aici cam orice ieșire, dar vacanța e aia care ține măcar o săptămână, ideal două, hai să nu ne amăgim.

În același timp, sunt convinsă că nu există o rețetă perfectă pentru vacanță, iar ce funcționează pentru mine, se poate să nu fie valabil și pentru tine, așa că nu te supăra dacă felul în care am rupt eu ritmul, nu se potrivește stilului tău. Fiecare e liber să-și trăiască vacanțele așa cum dorește. Trist ar fi să nu le trăiască deloc, dar… tocmai de asta întreb, ce înseamnă vacanță pentru tine?

Anul acesta eu am hotărât să nu plec departe, dar de plecat, plec. Cred că putem avea parte de vacanțe frumoase oriunde cu condiția să avem compania potrivită și starea sufletească necesaă. Frumosul se află în ochii privitorului, am niciun dubiu în această direcție. Până atunci, însă, mai am câte ceva de rezolvat și neaparat de cumpărat o pălărie (am adunat o mică colecție până acum), chiar dacă nu ca cea din fotografia de mai sus :)

Cu această ocazie, vă doresc vacanțe frumoase oricum și oriunde o să le petreceți. Slow travel, prin țară sau cu mult curaj peste hotare (recunosc că mie mi-a lipsit curajul vara asta. Gustoase și răcoroase să vă fie zilele ca o felie de pepene verde, senine ca o mare albastră, tentante ca un vârf de munte și nebune ca un cocktail B-52 ;)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Instagram