100 de minuni ale Italiei

Dacă săptămâna trecută vă vorbeam despre o carte care ne duce cu gândul la Franța instant, azi vă aduc în atenție una care ne va face să ne plănuim cât mai repede un circuit prin Italia. Trecem peste fascinația mea aproape bolnavă pentru Italia, căci nu despre asta vreau să vă povestesc ci despre un album deosebit, pe care îl vei iubi categoric ori îți place, ori nu-ți place peninsula italică. Apropo, cu această ocazie vreau să întreb dacă mai știți și alte cărți/albume/enciclopedii de gen despre Italia și dacă da, anunțați-mă și pe mine (nu contează editura sau formatul).

100 de minuni ale Italiei este genul acela de carte, care te face să călătorești cu ea în brațe. Conține informații și poze diverse din toate colțurile Italiei, selectate la sânge pe regiuni (că ai de unde selecta), iar când ajungi la finalul ei sigur vrei să mai dai o tură. Ești oarecum avertizat de ce urmează să ți se întâmple când încă din prefață ți se spune că oricât de subiectiv ar fi adjectivul “frumos”, Italia cam rupe gura târgului. Și ce mi-a plăcut cel mai mult este că tot din prefață ți se zice că “Destinația pe care alegeți să o vizitați și locurile favorite vor reflecta ceea ce căutați de fapt. Oricare v-ar fi dorințele, fiți sigur că vă vor fi îndeplinite în Italia.”

Cartea este structurată în 3 părți mari și late: Nord, Centru, Sud și insule.

Nordul ne trimite din Parcul Național Gran Paradiso până în Parcul Național Cinque Terre trecând și prin mari metropole ca Torino și Milano, dar fără să se omită locuri ca Veneția sau lacurile din Lombardia. Trebuie însă avut în vedere că totuși să alegi numai 100 de locuri, în condițiile în care aprox. 40 sunt pe lista UNESCO (Italia are cele mai multe locații din Patrimonuil Mondial UNESCO) este nu greu ci extrem de greu, o muncă pe care cei care au alcătuit cartea, am făcut-o aproape suferind.

Centrul pornește undeva de la Ferrara și se închieie în Grădinile Vilelor din Tivoli, deci după ce se trece de Roma, Vatican și întreaga Toscană (pe bune că au suferit alegând numai câteva locații din Toscana când puteau face un album de acest gen NUMAI din Toscana). Dacă nici imaginile din această parte a cărții nu vă fac să mergeți în Italia cu primul zobor, atunci nimic nu vă mai face.

Sudul și insulele dețin partea cea mai stufoasă a enciclopediei, căci pe lângă partea continentală de la Napoli la Bari și apoi înapoi pe Coasta Amalfi, sudul Italiei ne trimite în Sicilia, Sardinia sau mai micuțele și exoticele Capri, Ischia sau Procida, dar și la faimoasele ruine de la Pompeii și Paestum. Unde mai pui că cei mai cunoscuți vulcani din Europa se află aici: inactivul, dar atractivul Vezuviu și activul, dar ineditul Etna. Asta în cazul în care cineva ar zice :”naaa, mare lucru și Italia asta!” 

Dacă prin Centru și Nord am fost cât de cât, în Sud nu am ajuns aproape deloc. Oricum o vacanță în sud nu va putea niciodată să fie completă pentru mine dacă nu văd Coasta Amalfi (unul din locurile în care îmi doresc cel mai mult să ajung în Europa alături de Provence și Riviera franceză). Dar despre asta... cu altă ocazie...