Revelion 2020 - sugestii și planuri (I)


Vreau să vă întreb dacă v-ați gândit pe unde o să vă găseasă prima zi din 2020? Eu recunosc că am început să mă gândesc… căci anul trecut a fost pur și simplu perfect la Budapesta și parcă mă încearcă un gând și pentru iarna asta ce va să vie. Ne place ori ba, pare sau nu pare, Revelionul 2020 ne bate la ușă.


Da, Crăciunul e de petrecut în familie, la mine așa se traduce, dar de Revelion parcă n-aș vrea să mai fac ceva de genul "stăm acasă, mâncăm și ne odihnim (nu că ar fi fost ele rele revelioanele petrecute așa, ba unele au fost chiar fff. interesante, cei care au copilărit în anii '90 pur și simplu știu), parcă m-ar bate gândul la un plan, ceva care să mă țină conectată la ceea ce-mi place mie mai mult și mai mult, adică “hălăduiala/plimbăreala și desigur explorarea :)

Vin și vă întreb deci, voi v-ați gândit la ceva sau e prea devreme? Numai ce s-a terminat pentru unii vacanța de vară că hop și eu pun întrebări despre vacanța de iarnă, dar na, sunt curioasă și în plus vreau sugestii și pentru mine, poate unii ați avut parte deja de revelioane de vis prin diverse părți… Nu e o întrebare față de care am o mare simpatie, dar uitându-mă în urma mea mereu văd nopți frumoase de Revelion, fie că au fost petrecute undeva departe de casă și de țară, fie prin țară dar departe de familie, fie chiar acasă, dar niciodată în pijamale, fie între prieteni, fie inedit, fie foarte comun, însă toate, TOATE au avut ceva special și în același timp… festiv…

Acestea fiind spuse, voi ce planuri aveți de Revelion sau mai bine zis, aveți planuri, obișnuiți să le faceți din timp sau găsiți ceva de ultim moment pe 30 decembrie? Mie mi s-a întâmplat, de aceea întreb...

Așadar, start planurilor pentru Revelionul 2020! Să fie cu noroc! :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Instagram