Curaj și nebunie - călătoria ca stil de viață

Țin minte o poveste adevărată absolut incredibilă citită în urmă cu ceva vreme. Bine, pe acea vreme părea incredibilă, acum pare la ordinea zilei dacă citiți cele mai en vogue bloguri de călătorie. Se face că o familie de români (mama, tata și 3 copii mititei) au lăsat baltă toată viața lor de aici din România și au plecat să facă înconjurul lumii. Vă spun drept că o seară întreagă am tot citit povestea lor și nu am reușit să temin cele 800 de zile de plimbări necontenite și experiențe acumulate. Întreaga poveste intitulată “Peicipecolo” se putea citi pe site-ul pe care l-au creat ei și unde și-au povestit aventura extraordinară.

Părinții aveau meserii destul de bune în țară, iar copiii deși mici aveau cu siguranță un viitor aici, însă capul familiei s-a gândit că o experiență de acest gen i-ar ține împreună 24/24, iar copiii ar putea învăța în fiecare zi lucruri noi din locuri noi. Chiar dacă băieții de 7 respectiv 5 ani ar fi trebuit să fie la școală sau la grădiniță, părinții au înțeles că ei pot învăța la distanță cu câte două ore pe zi (este o metodă verificată, care dă rezultate foarte bune, dar costă). Fetița cea mică era însă prea micuță din păcate ca să își dea seama ce i se întâmplă. Și totuși: și-au lăsat job-urile, și-au vândut casa, și-au luat o “casă pe roți” și au pornit la drum. Cred că la acea vreme ai fost promotorii unui stil de viață ce a luat avânt în ultimii ani: familia călătoare sau familia care pare mereu în vacanță.

Au început din America de Nord, de prin Florida, unde îi aștepta mașina cumpărată (botezată Simon) și au vizitat luni de zile numai locuri senzaționale, evitând zonele aglomerate și orașele mari. Aici copiii au văzut diverse animale și plante, au atins puii de crocodil și am văzut cum se poate forma o tornada, au socializat cu alți copii de pe acolo, am început să învețe limba, deci au avut parte de foarte multe lecții pe viu, plus cele la distanță de care părinții se țineau strict.

După sudul și vestul Statelor Unite au pornit spre Canada, iar de aici spre Alaska, iar apoi au mers în America de Sud unde îmi pare că le-a plăcut cel mai mult. Ultima țară vizitată a fost Argentina pe care o și descrie extrem de frumos și care le-a ocupat un loc mai special în inimă.

Cât curaj sau câtă nebunie îți trebuie să te apuci de așa ceva? M-am întrebat destul de serios dacă eu aș putea recurge la această “călătorie”, iar răspunsul e NU, pentru că nu am curaj uneori, iar pentru asta îți trebuie curaj tot timpul. Dar “amănuntul” acesta nu mă împiedică să-i admir pe cei care au găsit în nebunia lor curajul necesar de a o face.