Locul de naștere al lui Aristotel, peninsula Halkidiki face parte din regiunea Macedonia Centrală aflată în nordul Greciei. Capitala regiunii este orașul Polygyros, situat în centrul peninsulei. Peninsula Calcidică, cum mai este cunoscută în afara Greciei, este în prezent o populară destinație turistică de vară. Tocmai din acest motiv vă recomandăm și noi un sejur în Halkidiki, o vacanță minunată pentru toate buzunarele.
Halkidiki a fost o populară destinație turistică de vară încă de la sfârșitul anilor '50, atunci când locuitorii din zona orașului Salonic au început să-și petreacă vacanța de vară în satele de pe coastă. Turiștii închiriau la început camere în casele localnicilor. Prin anii '60 au început să viziteze Halkidiki în mod frecvent și turiști din Austria și Germania. Odată cu marele mare boom turistic din anii '70, întreaga regiune a devenit o destinație turistică renumită. În regiune există un teren de golf și există un plan pentru construirea în viitor a altor patru, căci turiștii englezi adoră și ei Grecia, iar grecii știu cum să-i facă pe cei ce o iubesc să se simță în Grecia ca acasă.
Munții Cholomontas se află în partea central-nordică a peninsulei, dar totuși regiunea este una de coastă. Halkidiki este formată dintr-o mare peninsulă situată în nord-vestul Mării Egee, care seamănă cu o mână cu trei „degete” (deși ironic aceste peninsule sunt adesea menționate în limba greacă ca „picioare”) - Pallene (acum Kassandra), Sithonia și Agion Oros, unde se află Muntele Athos și mănăstirile sale.
Există mai multe stațiuni de vară pe plajele tuturor celor trei degete unde sunt situate mici orașe și sate precum Yerakini (Plaja Gerakina), Neos Marmaras (Porto Carras), Ouranoupolis, Nikiti, Psakoudia, Kallithea (Pallene/Pallini, Athos), Sani Resort și altele. De toate pentru toți.
Această superbă peninsulă grecească luată vară de vară cu asalt de turiști, chiar și de unii de pe cele mai exotice continente, nu e deloc de neluat în seamă, mai ales acum când ne căutăm frenetic soluții pentru vacanța de vară...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu