Începând cu călătoria lui Remi (Singur pe lume) prin Sudul Franței, patria croissantelor și a parfumurilor fine mi s-a înfățișat ca o frumusețe nemaiîntâlnită. Atunci mi-am dorit să o pot cuprinde și descoperi pe toată. Să plec într-un circuit prin Franța și să cunosc TOTUL.
După ce am citit cartea lui Eugen Simion despre Paris (Timpul trăirii. Timpul mărturisirii) am știut foarte clar că Parisul îmi va intra la inimă și nu va mai ieși de acolo niciodată. Teoria mi-a fost confirmată câteva săptămâni mai târziu la fața locului. Cărțile lui Peter Mayle m-au făcut să îmi curgă sânge violet prin vene, violet de la câmpurile de lavandă prezente în istorisirile sale amuzante despre Provence. Inutil să precizez că Provence e prima în wishlist-ul meu franțuzesc. Iar Bucuria vieții a lui Irving Stone, completată de tablourile lui Vincent Van Gogh, au pus capac iubirii mele platonice pentru Franța din cărți…
Însă au fost și acele mici lucruri care au făcut ca Franța să rămână în mine și după ce am părăsit-o. Sunt acele momente unice care mă fac să îmi fie atât de dor de atmosferă și cumplit de dor de boemul străzilor cu parfumul poveștilor de viață ce s-au întâmplat aici/acolo. Mi-e dor de un mic dejun franțuzesc, da, de unul din acela fără consistență în care îți savurezi doar spuma de la cappuccino și un croissant cu unt. Mi-e dor de anticarii de la malul Senei și de artiștii din Montmartre. Mi-e dor de străzile pe care m-am pierdut în neștire și de uimirea că la fiecare colț urma altă și altă străduță la fel de pitorească și de minunată.
Mi-e dor de un apus văzut de la Sacre Coeur și de un altul de pe Bateaux Mouches. Mi-e dor de Mediterana de la Palavas și de patiseria de Universite Paul Valery, de mereu plina de viață Place de la Comedie și de gara din Montpellier de unde am plecat de una singură în explorarea acelei zone pe care numit-o, pentru foarte puțin timp, ce-i drept, acasă… Toate îmi bucură inima și îmi place să mă răsfăț cu amintirea lor…
De asta m-aș întoarce în Franța mereu și mereu, de asta aș revedea Parisul iar și iar, pentru că prin cărți și la fața locului m-am îndrăgostit de fapt de cea care am fost citind și vizitând Franța. Pentru că se poate să-mi fie dor de Franța din inima mea, pe care am sădit-o fără să bănuiesc ce viguros va crește!
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu