China - ca o experiență personală

În urmă cu 3 ani, jumătatea mai plimbăreață și mai norocoasă din familia noastră a plecat în China într-o călătorie ce mie îmi părea fantastică și probabil lui și mai și :) Poveștile nu cred că le-a terminat încă și din acest motiv i-am cerut să ne mai zică una, alta, căci niciodată nu putem ști cui face cu ochiul un circuit în China cea îndepărtată... 

Zidul chinezesc este un obiectiv turistic care nu trebuie ratat, dar nu vă așteptați la ceva colosal. Este un zid, nu are nimic măreț, nu este o catedrală sau o operă de artă. Cifrele zidului sunt într-adevăr halucinante, dar nu încântă în mod deosebit ochiul, doar prin șerpuirea prin peisaj, atât de emblematică. Adică are peste 6000 de kilometri în lungime, dar un turist străbate doar câțiva kilometri la picior. Extrapolarea te face să amețești. Și e mereu plin de turiști, mai ales Badaling, adică secțiunea accesibilă ușor din Beijing. Care, am aflat și noi, este refăcută recent, deci nici măcar nu erau cărămizile originale. Iar turiștii sunt în mare parte chinezi, adică se împing, își dau coate, se înghesuie, de parcă e o întrecere sau parcă s-ar grăbi undeva.

Orașul Interzis este un alt obiectiv ce nu trebuie ratat, împreună cu piața Tienanmen. Intrarea în Orașul Interzis se face prin poarta din Tienanmen, unde se ajunge ușor cu metroul. La intrarea în piață, un grup de milițieni ne scanează, atât pe noi, cât și bagajele. Nu credeți propaganda vestică, în Tienanmen se pot face poze fără probleme, lumea este și aici ca peste tot în Beijing: vie, colorată, tânără.  Orașul Interzis este un obiectiv pentru care trebuie să vă acordați măcar jumătate de zi. Iar după ce intrați, după ce treceți de zeci de milițieni, țineți minte că nu vă mai puteți întoarce pe același drum. Intrarea se face prin poarta din Tienanmen, dar ieșirea se va face pe una din părțile laterale sau prin zidul diametral opus intrării. La fel ca restul Chinei, Orașul Interzis prezintă o altfel de capitală de imperiu față de cele cu care europenii sunt obișnuiți.

China de astăzi nu seamănă deloc cu ce știm noi despre comunism. În afară de stelele de la steagul roșu, de chipul lui Mao de pe toate bancnotele și de patrulele de milițieni din toate locurile publice, nimic din ce vezi în Beijing nu pare a proveni dintr-un regim comunist. Ah, poate înviorările pe ritmuri patriotice, care răsună prin difuzoare invizibile din clădiri, dar asta a fost mai mult amuzant decât intimidant, chiar și pentru ei. Bulevarde largi, zgârie nori cât vezi cu ochii, tineri cu blugi și iPhone, mall-uri uriașe cu KFC, Starbucks și McDonalds la parter, China de astăzi trăiește după pulsul lumii vestice. Localnicii nu sunt deloc feriți de străini, ba chiar discută cu ei viața politică a Chinei, fără a părea speriați. Poate puțin jenați uneori, de corupție, de înviorările matinale și de centralizarea excesivă a puterii.

China este o altă lume. O vizită în China te face să-ți dai seama cât de mult ești conectat la spațiul european și cât de neîndemânatic te simți, de exemplu, în Beijing, unde aproape totul era diferit. De întors toată lumea să-ar întoarce cu siguranță, dar chiar și în cele mai bune condiții, e greu de rezistat în China mai mult de câteva săptămâni, căci după o vreme îți era dor nu doar supa de pui de acasă, dar parcă și de dorința de a te simți în largul tău, într-un spațiu în care simți că aparții.