Un weekend de toamnă la Veneția

Sunt două posibilități de a ajunge în laguna venețiană: din Gara Venezia Mestre cu trenul până în Gara Venezia Santa Lucia, legată cu uscatul prin calea ferată care traversează podul translagunar, sau cu o serie de autobuze care te duc până în Piazzale Roma (pe lângă Gara Santa Lucia, la intrarea în lagună). Orice rută ai alege, un weekend la Veneția nu poate fi decât ceva la superlativ...

Piazzale Roma este locul de unde pornesc vaporetto-urile sau alte ambarcațiuni spre inima adevăratei Veneții. Piața aceasta, un loc turistic în sine și deosebit de aglomerat, are ca centru modernul pod peste Canal Grande, Ponte della Constituzione, inaugurat în 2008. Vaporetto-ul este un fel de autobuz pe apă, dar există și așa numitele taxiuri pe apă, ambarcațiuni mai mici, pentru mai puține persoane, dar care costă în consecință. Nu le recomand decât dacă ai mulți bani și nu-ți pasă de ei, căci sentimentul de a te îndrepta pe Canal Grande spre Piazza San Marco este minunat, oricum.

Veneția te copleșește imediat ce intri mai adânc în tainele ei. Clădirile extraordinare ce par că plutesc pe apă, culorile uluitoare, patina timpului, îndrăgostiții înlănțuiți și din când în când câte o gondolă ce plutește ușor, toate acestea nasc în vizitatori un sentiment unic. Iar mirosul sărat al mării care-ți inundă nările este extraordinar.

Cum treci de podul Rialto, deja te afli în inima Veneției. Podul Rialto este cel mai cunoscut Pod din Veneția, construit la finalul anilor 1500, asta după ce s-a încercat sute de ani unirea celor două maluri prin poduri de lemn care s-au prăbușit. Este o construcție solidă și un important punct de atracție printre obiectivele turistice ale Veneției. De aici mai înaintăm puțin pe Canal Grande și ajungem în splendida Pizza San Marco. O recunoști "din satelit", Palatul Dogilor în dreapta, Campanille în stânga, iar în mijloc tronează Catedrala San Marco cu povestea ei impresionantă.

Îmi amintesc mereu de mine când am ajuns aici (prima și singura dată până acum): am urcat în Campanille și mi-am tras sufletul cu Veneția la picioarele mele, am rătăcit pe străduțe lăturalnice și am fremătat pe fiecare pod mai mic, m-am îndrăgostit de cântecul gondolierului și nu în ultimul rând am luat cina „cu vedere la apus și la Canal Grande”, iar când aglomerația părea că se mai rarefiază, m-am bucurat mai bine de imensa piață venețiană, mi-am pus o mască și deși era august mi-am imaginat că sunt la carnaval :)

Veneția este mereu surprinzătoare și îmi doresc din tot sufletul să ajung aici într-o zi de toamnă, calmă și caldă, când poate și unul din cele mai celebre locuri din lume se "răsfață" într-o singură clipă de extrasezon.