De când mă știu, când venea vorba de tenis, cel mai mișto turneu de mare slam al anului mi-a părut a fi fără doar și poate, marele turneu de la Roland Garros. Poate o fi de vină și faptul că se desfășoară la Paris, unul din orașele mele preferate, poate o fi de vină faptul că românii au avut mai mereu succes aici, poate… sau poate pur și simplu îmi plac turneele pe zgură și atunci e clară treaba. La fel ca faptul că semifinalele feminine din acest an pot fi văzute de la fața locului cu Tamicris Tours.
Carte: Balkan Ghosts - Robert Kaplan
Film: A Love to Hide (2005)
Muzica: Music for the Soul - Best of Bulgarian Folklore Music
Vacanță de vedetă: Gabriela Cristea, vacanţă în Bulgaria
Vacanța ta: Hai la Balchik în Bulgaria cu Tamicris Tours
Ne apropiem de finalul călătoriei noastre în jurul destinațiilor alfabetice și parcă sunt tot mai nostalgică că se va termina, căci mi-a plăcut foarte mult să intru în acest joc. Acum va trebui să mă gândesc la altul :) Azi este rândul Vienei să revină pe blog, căci s-ar putea să o fi prezentat în orice sezon, mai puțin la începutul verii.
Carte: The Monks of Mount Athos
Vacanță de vedetă: Oana Andoni, tot mai aproape de muntele Athos
Vacanța ta: Pelerinaj în Grecia la Sfântul Munte Athos
Despre vecinii de la vest numai de bine ;) Au o țară minunată, poate nu "foarte" apreciată, dacă ar fi să ne luăm după peisajele Pustei maghiare, dar dacă ne gândim puțin la splendida Budapesta sau la defileul Dunării de dincolo de Esztergom, la zonele viticole și la binefăcătoarele ape termale, avem în față o Ungariei numai bună de vizitat în orice anotimp. În plus, pentru iubitorii sporturilor cu motor, an de an în luna iulie, în apropierea Budapestei, pe circuitul de la Hungaroring se desfășoară o etapă din Campionatul Mondial de F1 - Marele Premiu al Ungariei...
Film: 100 best Israeli movies
Muzica: Israeli song - 'Someone'
Vacanță de vedetă: Dana Savuică, vacanță în Țara Sfântă înainte de Paște
Vacanța ta: Pelerinaj în Israel pe Pământul Făgăduinței
Putem aborda Istanbulul din diverse puncte de vedere, dar una din cele mai bune ar fi un pelerinaj în vechiul Constantinopol. De ce? Pentru că numai așa putem înțelege anumite aspecte istorice ce au făcut din acest oraș extraordinar un vălmășag de trăire și simțire la granița unor culturi extrem de diferite și de puternice.
Carte: Best books to read in Thailand
Muzica: Traditional Thai Music
Vacanță de vedetă: Olivia Steer, vacanță fabuloasă în Thailanda
Vacanța ta: Sejururi Exotice in Thailanda cu Tamicris Tours
Am mai discutat aici pe blog, în nenumărate rânduri, despre ceea ce generic numim: Spania! Spania, însă, este mai mult decât am putea discuta noi vreodată. Este Catalonia cu Barcelona ei minunată și Costa Brava, probabil cea mai renumită zonă de coastă din Peninsula Iberică, este metropola numită Madrid, este Andaluzia, exoticul Tenerife și Camino de Santiago, dar poate cel mai mult, Spania este o stare de spirit, pe care o puteți și voi descoperi alături de Tamicris Tours!
Traducere
Despre noi
Tamicris Tours
Agentie de turism din Timisoara
Tel: 0256 211 255
Contact Us
Popular Posts
Despre calatorii
-
-
Vacanță în Creta – dietă mediteraneană pentru sufletAcum 5 săptămâni
-
-
-
Tenerife, pe pandemieAcum 4 ani
-
Alte pareri interesante
(c) Tamicris Tours. Un produs Blogger.