Superbul Sud al Franței

Sudul Franței este un spațiu fascinant. De la Provence la Coasta de Azur la Languedoc Roussillon, sudul Franței este vizitat anual de milioane de turiști. După Paris, este regiunea cu cel mai mare impact turistic din Franța. Doriți și voi să vedeți sudul Franței? O puteți face cu Tamicris Tours alături. 

Dacă sunteți iubitorii ai atmosferei orașelor franceze, mai jos încerc să vă plimb prin câteva din cele pe care le-am văzut:

În primul rând Montpellier-ul pe l-am văzut prima dată într-o zi de vară în sandale și mânecă scurtă și l-am părăsit cu eșarfa la gât și-n cizme, dar per ansamblu l-am cunoscut într-o primăvară continuă. L-am îndrăgit din prima clipă pentru că e la fel ca un om bun (pe lângă faptul că e frumos în exterior e plin de viață și surprize în interior). Montpellier-ul trăiește prin oamenii care-l locuiesc, ei se strâng mai mereu în grupuri mari în Place de la Comedie și dacă vrei să simți pulsul orașului fă o plimbare seara până în centru. Nu o să-ți vină să crezi câtă viață și voie bună vei întâlni. Vei trece peste aglomerație și vei vedea esența: între Montpellier și locuitorii lui există o relație extraordinară cum în România nu am văzut niciunde.

Pentru că nu mă săturasem de marea din jurul Montpellier-ului am ajuns și la Sete, acolo unde marea a avut cea mai spectaculoasă culoare, acolo unde aproape că mi-au dat lacrimile când am văzut cât de frumoasă e. Acolo unde am suferit enorm că eram singură. Și la Sete poți construi o poveste frumoasă cu farul Saint Louis în fundal, cu pescărușii care vin foarte aproape și cu oamenii care unii poate aici s-au născut dar nu s-au săturat să privească marea.

Când am fost la Lunel am răbdat cel mai cumplit frig în sudul Franței, nu știu ce a fost în ziua aia căci era soare, dar bătea un vânt care îți ajungea până la oase. Din câte am aflat Lunel e un oraș cu o comunitate evreiască putenică și asta se vede în sensul bun. Semăna teribil cu Ineul și la mărime și la lățime să zic așa. Mi-a părut însă foarte rău că Ineul nu arată așa și suferă la capitolul amenajare.

În 11 noiembrie când toată Franța e liberă eu mi-am găsit să mă duc la Frontignan știind că și acesta este un oraș la mare, cu plajă și toate alea. Dar nu am socotit bine timpul și mi-am luat bilet de tren dus-întors astfel că nu am mai apucat să ajung până la plajă ci m-am pierdut pe străduțele înguste de pe malul canalului Rohn. Deosebit orășelul.

Am găsit și două sate tipice pentru acestă zonă, mult mai cochete decât satele de la noi, adică nu se poate compara e ceva total diferit. Unul mi-a fost recomandat spre vizită, la celălalt m-am dus eu așa de capul meu. Saint Jean de Vedas și Jacou.

Ah, trebuie să mai văd zone din acest Sud minunat! Voi?