Incursiune în câteva din insulele Greciei

Leagăn al civilizației și filosofiei, Grecia a reușit să cucerească chiar și turistul care nu știa de Aristotel înainte de a călca pe tărâmul Eladei Antice. Grecia a descoperit în fiecare călător un om al mării, al explorării și nu doar al explorării pământului, dar și un căutător al sufletului. Ca un ținut magic, Grecia s-a născut și mai apoi a renăscut din apa mării. Fiecare oraș de pe țărmul său pare a fi o odă închinată mării și zeilor care au iubit-o atât de mult, încât s-au mutat aici.

Cele peste 6000 de insule ale Greciei, de diferite mărimi, răspândite în mai multe arhipelaguri, sunt printre cele mai populare și apreciate destinații de vacanță din Europa. În timp ce unele sunt luate cu asalt de turiști, an de an și în orice anotimp, altele se bucură încă, doar de liniștea localnicilor. În timp ce unele duc o viață agitată în orașe mari și moderne, altele duc o viață calmă în orășelele mici, pescărești de pe malul mărilor. 

Grecia cu insulele sale e o sursă inepuizabilă de vacanțe de vis. Azi o să intrăm puțin în cele mai cunoscute din insulele sale și poate ne lăsăm inspirați pentru vacanța ce se apropie cu viteza gândului.

Corfu

În nordul Mării Ionice, pe coasta vestică a Greciei, cunoscută ca și "Paradisul verde al Greciei", se află Corfu. Mai aproape de coastele Albaniei decât de cele ale Greciei, Corfu a fost preferată de mulți turiști și datorită influnețelor ei italiene. Capitala insulei, Kerkyra, este un veritabil oraș italian. Naturii senzațional de frumoase îi vin în ajutor și prețurile mici care fac din insulă un pol irezistibil miilor de turiști care își petrec aici concediile din fiecare an.

Câteva din atracțiile insulei:

Kerkyra (Corfu Town)
Paleokastritsa (una dintre cele mai renumite stațiuni ale insulei)
Palatul Achillion (al Reginei Sissi)
Muntele Pantokrator (care poate fi esacaladat pe jos)
Canal d'Amour (în Sidari)
Apraos (superbele plaje de unde se zăresc spectaculos coastele Albaniei)

Dacă vă hotărâți să mergeți în Corfu, Tamicris Tours că oferă cele mai bune oferte de cazare pe insulă.


Creta

Este cea mai mare și vestită insulă a Greciei și a cincea cea mai mare din marea Mediterană. Este renumită nu doar datorită peisajelor fermecătoare, ci și culturii valoroase care o situează printre primele civilizații europene. Creta oferă tot ce îți poți dori de la vacanță de 7 de stele. Plaje sălbatice, mare de un albastru incredibil, orașe antice bine conservate, locuri care respiră istorie în timp ce turistul este invitat să pășească pe ea, taverne boeme și seri grecești de neuitat.

Câteva din atracțiile insulei:

Defileul Zakros
Ruinele civilizației Monoice
Castelele Venețiene
Mănăstirea Arkadi
Absolut toate plajele din Creta

Pentru cazări pe insula Creta, oferta Tamicris Tours vă stă la dispoziție


Rodos

Dacă ți-a plăcut istoria, înseamnă că Rodos va fi prima ta alegere când te gândești la insulele Greciei. Câtă istorie s-a scris aici, numai în manuale mai găsești, iar dacă toată vacanța îți va fi asezonată cu plaje de vis și minuni arhitecturale, mâncare bună și spirit grecesc, aș vrea, sincer, să-ți aud povestea la întoarcerea din această vacanță. 

Câteva dintre atracțiile insulei:

Colosul din Rodos
Situl arheologic Kamiros
Parcul acvatic Faliraki
Lindos
Valea fluturilor

Cele mai bune cazări pentru Rodos le puteți găsi la Tamicris Tours


Santorini

Insula celor mai frumoase apusuri din Europa și cea mai populară insulă a Greciei pentru luna de miere, te așteaptă cocoțată pe un munte vulcanic. Nisipul negru contrastează inedit cu casele albe cu acoperișuri albastre, care îți zâmbesc în fiecare ilustrată de acolo. Filme celebre s-au turnat aici, scriitorii au fost fascinați și inspirați de această insulă, iar ea și-a păstrat pentru ei farmecul de atâtea veacuri.

Câteva dintre atracțiile insulei:

Oia
Pyrgos
Muntele și Mănăstirea "Profetul Ilie"
Akrotiri (cea mai importantă așezare preistorică din Marea Egee)
Izvoarele termale

Nu uita, datorită panoramelor extraordinare, care se pot obține de aici, cazarea va fi una dintre cele mai interesante experiențe în Santorini. 


Lefkada

Poate cea mai exotică insulă a Greciei (ca să nu spun cuvinte mari și să o numesc "cea mai exotică insulă a Europei"), ne încântă privirile cu plaje albe și apă de o culoare aproape ireală. Nu am văzut niciunde în Grecia o apă de această culoare și cred că nu este om, care să nu își dorească să ajungă aici după ce vede un petec de mare mai albastră ca cerul. Această micuță și foarte accesibilă insulă, cred că va fi și destinația următoarei mele vacanțe în Grecia (din păcate nu anul acesta)

Câteva dintre atracțiile insulei:

Porto Katski (o splendoare!)
Plaja Kathisma
Satul Agios Nikitas
Castelul Agia Mavra
Cascada Dimossari
Grota Papanikolis

Dacă doriți cazare pe această insulă încântătoare, oferta deosebită Tamicris Tours este soluția ideală.


"Sculptată de greci, zeiţa dragostei devenit-a şi zeiţa frumuseţii", asta au fot capabili oamenii să facă, iar noi ne putem bucura de asta în fiecare vacanță reușită pe malurile mărilor grecești. 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Instagram